Se întâmplă, rareori, să faci o dezagreabilă cunoștință cu anumite ”bombe” eterogene, ce au în adâncul lor senzația turbulentă că-și permit față de persoana în cauză fluctuații majore. Mi-a fost necunoscut faptul până am ajuns de curând la o stare ”psihotică”, anume că m-am revoltat în privința datoriei față de creier. Nu doar că în prima fază mi s-a interzis, printre anumite circumstanțe ridicole, să renunț la extazul acesta frenetic. La prima vedere pot exista anumite păreri inexorabile precum: ” e pierdere de timp ” sau ceva și mai in legatură cu lipsa eficienței gândirii proprii: ” mai spre binele tău,nu ”, susținută cu amărăciune zbuciumată de către personajele non-definitorii, fără nici o înclinare oarecare spre subiectul dezvoltat. Calomnia păru sa aibă succes la diletanții din împrejurimi, chiar și la cei la care,cândva, situația li se prezentă cu cea mai frumoasă normalitate. Daca aceste stări luau,totuși,contur,luau de asemenea și o importanță majoră,încadrandu-se în cadența organică. Astfel lucrurile păruseră interesante de la început. Cum luasem armele necesare pentru a trimite de îndată glonțul unde trebuia, s-au constatat schimbări care erau oarecum destul de ușor de anticipat. Maladia exercitată asupra roboțeilor cuprinși de resemnare e o stare de spirit veche, aproape că nu-și are rostul o revoltă fără miez non-democratic. Acești farsori, după intuiție firească, contribuie constant la detracarea umanității, storcând cât se poate seva capitală. Dar acestea și-au spus cuvântul abia după ce subiectul devenise miză în trecutul îndepărtat, dându-se uitării în cel mai rapid mod posibil. Aparent , surveniseră măsuri apoteotice, incredibil de bine drămuite ca nu cumva într-un viitor de maximă încordare să existe ideea isteață de a te strecura neîntrebat în subiecte îngropate, sigilate, ermetizate pe vecie, fără drept de reluare a cauzelor preexistente. Dezamăgire? Nu. Obișnuință sinistră,da. Doar capacitatea de a conștientiza faptul în sine îmi doboară psihicul, mă subjugă. Nu aveam mari speranțe în vederea informării unui alt ”element”, având în vedere chiar și starea mea sceptică. Cel puțin mi se dovedise, nu doar în centrul concepțiilor mele, ci și a celor din exterior, aplombul în care mi-am revărsat ”bătălia”. Și nu mi s-a demonstrat decât autenticitatea unei teorii ce constă în faptul că ”decăderea” se află peste tot. Pentru prima oară existența mea a privit excesul bizar de snobism. Indiferența lor nejustificată îmbolnavește grația caracterelor estetice. Așadar, totul avusese un aer de agitație ce a condus treptat către un ritm hipnagogic.
Povestea unor trei zile de ”apoteoză” ficțională.
Filosofia conservatoare tradițională din mediul rural spune clar la capitolul „Om” (cu toate că majoritatea reprezentaților speciei nu merită acest calificativ):
RăspundețiȘtergere-Vezi vita aia?..
-Da.
-Păi ține minte una. Vita-i tărcată pe dinafară, Omul pe dinăuntru. I-a seama!..