joi, 31 ianuarie 2013

Lupta cu trecutul

"Ţărâna ce se voia din tot adâncul rostită a fost într-un final derutată de incapacitatea eului de a-şi permite rezonanţa gândului. Nimic nu e cenuşiu în subiectul de faţă, căci ori e negru ori e alb, ori nu e nimic. Iată eroismul despre care istoria a preferat să adopte o atitudine neglijentă. Iată despre ce nu se poate vorbi, căci lipseşte din rădăcină patriotismul non-ereditar, non-îndocrinator; de aceea ori e alb ori e negru, ori nimic [...] " 

miercuri, 30 ianuarie 2013

Din tine


Aş vrea să-mi pot lua
Din tine,
Întregul;
Căci,
M-ai lăsat năuc
Şi fragmentat;
O, fruntea stă să mi se spargă,
Şi-ntocmai, tot din ochiul tău
O să ciupesc dureri
Şi zgribulind
În cioburi,
O să pier.


marți, 29 ianuarie 2013

In trecere.


Mă-ntreb. 
Când timpul a lăsat să-mi ies 
Cu sufletul afară, 
Şi cerul, 
Şi binecuvântatul ochi 
A cunoscut venirea pământească; 
Mă-ntreb. 
Eu înainte, 
Searbădă, 
Şi pală foarte, 
Curgeam tot în anostul 
Cuib de moarte? 
Bătu o clapă. 
Şi se lăsă lumina slabă. 
S-a dezgheţat de sub pământ 
Cu aripi, 
O umbră devenind; 
Descâlcindu-se-n plămâni, 
Născu suspinul, 
Nici palid, 
Nici ferice, 
Străfulgerând în pieptul său, 
Vibrând - un rob împins din ruinele onirice. 
Atunci, Celui ce dirijă 
Ceasul, 
Fu degrabă-mpins 
Spre unde-o rază se hrănea 
Şi se născu apusul; 
Mă-ntreb. 
Când tot se lasă stins, 
În şoapta celui ce se văită. 
Când totul prinde gust 
Şi totu-i frică, 
Şi nu mai este cer, 
Iar glasul meu inert 
Nu se mai mişcă, 
Şi pâlpâirea-i oarbă, 
Şi petele-mi îngheaţă, 
Curgeam tot în anostul 
Cuib de viaţă? 

luni, 28 ianuarie 2013

Sensibilitati.

El tace.
Cand tot in jur palpita de mirare,
Si de suspin galagios,
Si remuscare;
Si pentru ca-i o scara jos,
C-un oarecare mizantrop,
Si o umbrela;
Pe branci isi tine tigareta
Postavul aruncat pe cer,
Cu fum in umbra
Isi separa, un sfert,
O jumatate dintr-un mic "iti cer"
Si zbier.
Si este inca-o larma
Iscata-n scrumul pe veranda,
Pe-un sort,
Pe o bancheta.
Cu ochii lui,
Un fad, si cristalin
Si oaches,
Brun portret,
Un ton ce seamana-a
Galanterie.
Ii fuge-ndata,o anonima,
In miezu-acela, cunoscut de euforie,
De epocile curtoaziei,
Cu mici scapari,
Cu mari primejdii;
I se arunca-n pletele pierdute.
Of!
Ca s-a iscat
Pe buze ca-n galop,
Un tunet de betie rara,
Si sarutand pe branci
Pe anonima,
Pe marea dama,
Expusa-n umbra s-a itit
Precum vi-e iara
Cunoscut.
...
O tigareta,
Si o umbrela,
Si-un scrum venit de pe veranda,
Si fumul lui,
Si asezat in scara, jos,
Pe branci,
Cu ochii goi,
Si buza goala - un mizantrop.



duminică, 27 ianuarie 2013

Cuvinte. Cuvinte. Si iarasi. Si iarasi cuvinte.

Tacerea ta
Gasit-a-un loc
In samburele
Nelinistilor,
Intr-unul din colturile
Trupului meu
Inghetat.
Iar coltul buzei tale
Un adapost
Pentru o mare de cuvinte
Ce-si lasa valurile
Sa-si izbeasca
Neputinta,
Mi-a inteles si-a mea tacere
In urma
Unui strigat
Inundat.
Iar mana ta,
Nu-si are un sfarsit.
Continua s-alunece
In pantecul
Existentei mele.

Poate...

Poate-ntr-o alta viata
Ne vom simti
Cuprinsi
Pe umeri de speranta.
Si-n cate coridoare
Sa fugim
Si sa cream sentinta
Ce ne-a condamnat
Sa fim?
Poate-ntr-un alt ceas
Ne va zambi fiinta
Pupila ne va strange
Iar in foc
Se va zari
Portret de pasi
Ca-n seminarele cu zi.

Douazeci de poeme si un cant deznadajduit

Viata mea,
Intra dragoste fata de un barbat,
Si daruire
Fata de toate celelalte;
Si remuscarea mea;
Si faptul ca
De atata timp
Mi-e rau;
Si nimeni nu-mi gaseste motivul;
Rau de epoca,
Rau de mare,
Rau de mine insami.


vineri, 25 ianuarie 2013

Parfum ciudat de nebunie?

Nici atunci, 
Sub stigmatul unor nuanţe opace 
De simţire, 
În nevoia oarbă de a te mai uita, 
N-a fost o clipă-n care 
Ochii mi s-au încleştat 
Şi să te-inund, 
Încet, 
În mine. 
Nici mai târziu, 
Când timpul mi se aşeză la piept, 
Şi-n mângâieri de resemnare, 
M-au încercat asfixieri , 
N-a fost o clipă-n care 
Vânjoasa patimă 
S-aprindă lampe sfâşiate, 
De venin, 
În mine.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Praf din cortina


Cand m-am nascut, am asistat la o scena mareata. Anume ca am avut sansa trairii. Am avut si mai incolo sanse, dar faptul ca am sansa alegerii, ma transforma in marioneta sa.
Eu am avut o sclipire dupa foarte mult timp, cand abia imi resuscitam fiinta,o ghionteam spre simtire, caci era moarta pana sa nu infiletez bine cheia-n constiinta. E cam groaznic sa te trezesti ca jumatate din actualitatea ta e crispata de cenusa, de neant...de un adanc neant. Nici nu stiam pe atunci ce ma tinea-n viata. Existenta pronuntata, exercitandu-se printr-un teribil "trebuie"?
Apoi...S-a actualizat. Constiinta. Viata. Pasiunea. Fantezia. Iubirea. Arta. Mai presus de toate: Arta!
Nu stiu cine legase frantura aceasta de o necesitate oarba de a simti. M-au alergat pagini si lacrimi, si drumuri in sant, in ceruri, pe camp, adieri, priviri, cu soapte,si atingeri,vegheri, o mie de furtuni, si tornade,cu strigate de moarte.
Si tot asa...si-n vechiul si teribil necesar "si tot asa"...
Ma leg de gandul ca un vant brav mi-a satisfacut subconstientul prin a-mi lasa fiinta sa cada in pasiunea desavarsita.
Uite asa, cugetul imi fuge in timp si aduna teorii indescifrabile,caci nu mai am putere asupra lor, nu mai pot schimba, ironic fiind faptul ca niciodata nu se va realiza schimbarea, nici in sute de constiinte alerte.


Arta!
Asa-mi striga toata fiinta!
Arta!
Cantecul atotlaturalnic de mizerii!
Imi canta si ochii, si inima, si bratele coplesesc cortina cu sarutari, si podeaua aceea veche, prafuita, calcata, atotcunoscatoare, da! scena aceea , care plesneste de tipete si lacrimi de certitudine ca ESTE! Ca sunt...
Pentru totdeauna!