duminică, 16 decembrie 2012

Neant

Astazi voi vorbi. Sunt aproape sigura ca ar trebui sa ma aflu undeva in incaperea intunecoasa a universului meu liric, cu al meu creion ros si s-astern gand cu gand pe foi. Am devenit involuntar cum bine-mi dau seama in momentul de fata, un alt membru Steriu, apropos de "Calea Victoriei"(cea mai recenta scriere citita,inteleasa,simtita). Dar nu de victorii,glorii,Ozuni si Sabine vreau sa vorbesc. In fond, nu vreau sa vorbesc. Vreau sa scriu "demonul ce vrea sa fie spus".
Stiu ceva ce n-ar trebui sa-mi scape asa de repede deoarece astept o clipa de constientizare serioasa.
As pune ramasag indata ca de-ar fi sa fie acum un individ ce-si cere cu ardoare moartea ar fi condamnat mai degraba pentru ca are tentative de a ameninta falsa buna stare a celorlalti decat pentru faptul ca-si ameninta fiinta in toate repulsia ei interioara. Ironic,nu? Nu! E cat se poate de firesc pentru sobolanii lipsiti de tact. De aici se identifica limpede dezgustatoarea lor comoditate ce se cere cu aerul sau diafan sa fie auzita.Probabil de acei diletanti ai zilelor noastre. Eram la moarte. Asadar, vad limpede ,aflandu-ma in toate capacitatile mele mintale, ca viata e epuizabila. Nu stiu ce-i mai cu haz: ca tocmai am spus ca ma aflu in toate capacitatile mele mintale sau ca viata e epuizabila. Intocmai. Probabil eu sunt epuizabila, iar viata nu-i decat...sa fie, n-are decat! Subreda sunt,nu zic...De-ar fi acum sa dureze!
Ma intreb cum sunt acei oameni care sunt absolut constienti de sentimentul mortii,neaflandu-se pe pragul acesteia. Suna a sinucidere. Dar chiar si prin perspectiva acestei idei, aparent macabra, ne putem identifica nebunia glorioasa. Sinuciderea e un act...De fapt, se petrece intr-un singur act, dupa care urmeaza cortina. Cu privire la aceasta actiune, conceptiile se-mpart in multe,nenumarate,infinite "crengi de ramificare sofista". Ma-ntreb ce-ar spune Platon despre.Mai mult decat atat...Aristofan! Ar crea un subterfugiu inocent imbibat in teorii fine,adaptate la mentalitatea unei societati fara drept de suveran. Nu, n-ar merita o notiune antica sa fie nimicita in desertaciune.
Moarte.
In tot sensul ei claustrofobic, comprimant, gasesti ,fara-ndoiala, linistea. Nu-i loc de exaltare sau "betie de cuvinte". E loc doar de fantasme ale noptii ce ucid si cel mai mic zgomot intrezarit.
E foc si cenusa in acelasi timp. Si toata scoarta peretelui sufletului tau se pierde intr-un apus de veghe.
Se asteapta. Poate se va trezi nerodul acestui vacarm invizibil...

vineri, 20 aprilie 2012

Care dintre noi

Cand pleci
Nu stiu care dintre noi doi a plecat,
Cand intind mana
Nu stiu daca nu ma caut
Pe mine,
Cand iti spun: te iubesc,
Nu stiu daca nu mie imi spun
Si mi se face rusine.
Odinioara
Stiam cum arati,
Erai
Nespus de inalt si de subtire,
Stiam de unde-ncepi
Si unde ma sfarsesc,
Iti gaseam usor
Buzele, gatul,
Clavicula dulce,
Umarul copilaresc.
De mult, imi amintesc,
Eram doi,
tin minte cum ne tineam de mana...
Cine-a fost infrant dintre noi?
Cine-a putut sa ramana?
Singurul trup este al tau
Sau al meu?
Si mi-e atat de dor
De cine?
Numai tacand,
Cu ochii-nchisi, cu dintii stransi,
Mai pot sa te distrug
Cu greu
In mine.


"Cine dintre noi" - Ana Blandiana





marți, 10 aprilie 2012

Note de zi


  • Mi-am imaginat ca puterea se poate intalni oriunde,mai putin in mine,de aceea am devenit fragil cautand.
  • Noptile imi aduc semne sa-mi iubesc ziua iar zilele ma-ndeamna sa-mi iubesc noptile: iata contrastul vietii.
  • Experienta eternitatii depinde de intensitatea trairii subiective.
  • A inceput sa-mi placa moartea abia atunci cand am realizat ca viata e epuizabila.
  • Mediul te descompune pana ramai imaginea purtata de valul societatii.

Eternitate

Tu ştii
Câte aluviuni
Lasă în mine apa curgătoare a zilei
Şi ce eroică beznă îmi trebuie
Să mă curăţ de ele
Şi cum,
Atunci când ochii mei abia au uitat
Forma străină a corpurilor
Şi nici o rază
Nu le mai tulbură adânca vedere,
Urechile înspăimântate
Încep să distingă
Scurgerea timpului
Din nou înspre zi.
Împins,
Întunericul primeşte contururi,
Se face impur şi se mişcă,
Înălţat din zăpadă
Câinele ascultă ceva,
Paznicul începe să-şi închidă
Mantaua.
Ajutor, strig
Sperând
Că ar mai putea cineva
Să-l oprească.
Dacă
Nu s-ar mai face dimineaţă? -
Întreb sperând
Că mă mai poate ajuta cineva.
Dacă nimic nu s-ar mai clinti?
Dacă nu s-ar mai pune în mişcare
Imensa roată
Care mă trage pe zi?
                      
                       ( Moarte în lumină - Ana Blandiana )

vineri, 23 martie 2012

10 notite pentru luna martie

1. Promisiunea este defapt o numaratoare inversa,dezamagirea este punctul fix in care se va opri numaratoarea,cel ce promite nu face decat sa-si limiteze faptele.E mult mai frumos cand savirsind o fapta ai increderea si puterea sa spui:"Am facut ce ti-am promis", chiar daca in gandul tau n-a existat vreo promisiune.

2. Adevarul e ca nu mi-a pasat niciodata de lume,cred ca nici de mine;situatiile la care am fost supus sunt doar pretexte pentru a nu cadea in indiferenta.

3. Da,e incredibil cum scopul e atat de clar atunci cand dorinta e arzatoare,chiar si urmarile,dar atunci cand viziunea si esenta se sterg treptat ,scopul se contopeste cu rutina,asteptand din nou dorinta.

4. Cea mai mare greseala a omului este ca tinde sa spuna ca totu-i trecator,insa singurul trecator e el.

5. Sunt oameni care complica totul si se pierd ,de aceea trebuie readusi in frumusetea simplitatii.

6. Somnul e pagina alba dintre capitole: filosofii o vor citi mereu!

7. Scopul cel mai imposibil e a celui care nu are scop.

8. O fi necesara schimbarea? Caci de fiecare data cand ma schimb mi-e dor de mine.

9. Cea mai mare problema este ca mereu trebuie sa existe una.

10. Sunetul e modul prin care-mi vad de viata,linistea e modul prin care-mi vad de mine.



 Orice urma trebuie sa aiba o experienta...chiar nu stiu de ce.


Si ceva pentru anotimp:



marți, 6 martie 2012

Freamat

1 martie 2012

"Cred ca privirea e poarta care deschide necunoscutul in fata realitatii.De ce sunt toti concentrati asupra realitatii si n-o fac inferioara lor? Pe mine nu ma afecteaza deloc aceasta realitate "sublima" ,stearsa de idei si luciditatea simturilor frumoase; nu e posibil sa gasesc niciun suflet sa-mi echivaleze gandirile? Probabil ca nu exista mai mare libertate decat cea a sufletului propriu zis,care nu se odihneste si este nemuritor.
Astazi nimic nu capata relevanta ,nici macar eu,care ma ascund la suprafata,sa nu ma vad sovaind puternic,de groaza aceea ca ma infirip in profunzime si ma pierd inobservabil..Eu care credeam in fericire,deodata aceasta ma joaca brusc pe mainile ei fragile si ma arunca neasteptat in..nimic,ca sa devin ,din cauza ei, ce-am fost inainte s-o intalnesc. Cheful nu este de partea mea ca sa ma explic,pentru ca ar fi sa pun in functiune experienta celorlalti,iar ea nu-i la fel cu experienta mea si deci nu voi primi de la acestia vreo intelegere totala care sa justifice asemanarea.  Cuget si uneori chiar si degeaba o savarsesc,caci singura intelegere vine din partea mea.Probabil ca exista oare o anume doza de intelegere care este pulsata in noi si totusi intr-o zi risca sa se termine..Atunci,natura ma va intelege impreuna cu frumusetea ei ,iar intelegerea se va absorbi de simbolul cuvantal si va deveni o senzatie care-si indreapta pur si simplu sensul in alta directie,ca eu sa fiu ce-am fost..."

Nud feminin
6 martie 2012

"Valuri de neintelesuri care-mi inunda malul mintii.Ce scop usor au unii in firavul lor ochi vizionar ce nu-i ajuta sa se adapteze simplitatii.Sa fi fost planuit sa fie asa? Dac-ar exista un plan precis global superior care ne verifica actiunile,cred ca scopul ar fi doar o iluzie umana care ne creeaza un surplus de speranta ,de vis,de dorinta. Poate ca ordinea acestora naste defapt un haos. Tot ce-ti vine atunci sa spui cand stai si privesti e "bravos..."



2 zile diferite si 2 ganduri total opuse! Ce ti-e viata. Asa-i ca cel care are timp sa scrie tainele vietii nu le traieste bine si cel care n-are timp le traieste pe toate!


marți, 28 februarie 2012

Pe dosul realitatii

Vreau sa abuzez de spiritul meu si sa-mi sintetizez asa,deodata,simtirile!Procesul meu launtric ,in sfarsit,si-a gasit ordinea iar haosul isi cauta refugiu prin praful trecutului.Uneori,simteam ca dragostea va fi antidotul crizelor mele interioare,dar sunt eu insami,da eu;fiinta mea m-a ajutat si ma iubesc pentru faptul ca pot sa realizez aceasta iubire de sine!
E un mister aparte aici ce ma leaga de autenticitatea simturilor,si-mi port asa mereu o simulare a vointei care sa ma faca sa reactionez spontan la perceptiile mele libere.E sau nu oare o atasare de realitatea mea? Caci,sincer,astazi mi s-a spus ca traiesc in realitatea tuturor,dar nu prea am deplina incredere in asta;eu simt ca traiesc in realitatea mea,unde proiectia ideilor celorlalti nu au efect asupra ei;pe cand in 'realitatea celorlalti' haosul este prezent mereu,atat in minte cat si in exterior.Ei se cred sinceri si atotputernici cu teoriile lor despre viata,inventand logica sensului si a nonsensului,dar lor le pasa de simplitatea lucrurilor care sta la baza oricarei ipoteze, nesituand aici si complicitatea gandirii lor despre Tot. Totul meu sunt eu,pentru ca eu port viata mea,nu ei.Ei ,cei care-i zaresc , nu ma simt pe mine,ei simt doar ideea mea ,un amestec cu experienta lor de a simte,si asta ma face trist,pentru ca atunci simtirea nu s-ar mai putea simti pe deplin...
Ieri si maine ma leaga de astazi,ma supun legilor existente,deci "astazi" esti doar al meu,fara sa-mi dicteze altcineva si fara sa-mi fure "astazi"-ul al meu,e doar al meu!

Venus!

Tabloul ei imi da tacerea si-mi absoarbe zgomotul,raman fara glas ,deci nu mai am niciun motiv sa-mi aud vocea,caci ea deja e pe un taram pustiu .

Tacere in lume

Ti se pare ciudat cand nu mai planuiesti si traiesti pur si simplu? Adica,nu traiul obisnuit cu griji si alte preocupari ce nu tin de existenta,ci pur si simplu contemplarea simpla a spatiului tau,o mica privire peste lume...Caci, sa realizezi ca e asa frumos ce te inconjoara e mare lucru,nu-i doar o senzatie usoara,pentru ca e greu de simtit,intai din cauza barierelor si a limitelor dificil de indepartat...Va las sa contemplati tacerea...

Si o poezie frumoasa sa va inmiresmeze sufletul ...

Deşert e tot ce vede semeţul ochi supt soare
Şi nu e fericire deplină pre pământ;
Un vis e ce-amăgeşte fiinţa muritoare
Din oara când se naşte şi până la mormânt!
Văzutu-s-a om cândva să zică l-a sa moarte:
“Mă duc cu bucurie, c-am fost şi-s fericit”?
Un rege-a stat în lume, a cărui rară soarte
La altul în natură cu greu a mai zâmbit;
Şi iată că el singur a scris cu-amărăciune,
Târât de-a lumei valuri, ce turbă ne-ncetat:
“Nimic supt cer statornic, ci tot deşărtăciune,
Deplină fericire supt soare n-am aflat!”
Un tată se sileşte s-adune-averi în lume
Încungiură oceanuri cu mii nefericiri,
Când fiu-i se răsfaţă văzând că are sume
Ce pot să corespundă la oarbele-i simţiri!
Un jude calcă legea, cu scop să mulţămească
Desfrâul unei patimi de care-i subjugat;
În urmă dă prinoase, cu scop să amuţească
Simţirea conştiinţei ce-l mustră ne-ncetat.

( O privire peste lume, Andrei Muresan )

sâmbătă, 4 februarie 2012

Neasteptate chemari

Astazi mi s-a prezentat ceva cu adevarat strain. Ceva ce n-as fi crezut ca s-ar  intampla vreodata.Pentru prima oara in viata m-am simtit necunoscuta si pierduta in personajul meu.
A fost o senzatie stranie , aparent linistita,dar in gandul meu s-a revoltat cumplit,zbatandu-se,iar constiinta mea mi-a spus: " De ce,ca doar tu crezi in ceea ce faci,de ce ai patit astfel?"  Se nascuse un mister in mine in clipa cand am atins starea respectiva, cu timpul, revenind in "tacerea" miscarii si a repetitiilor , firul a decurs ca intotdeauna,dar de data aceasta aveam un nod in gat: puteam sa jur ca imi doream senzatia de dinainte si acum brusc mi se furase sansa s-o mai intampin in fiinta mea.

M-am gandit ca poate fi orice,o alta traire de a mea ce-si cauta taramul amintirilor.Sa fi fost strapunsa de adevarata pasiune? Nu stiu,ar insemna ca pana acum n-as fi avut vreo stare de multumire din partea personajului meu,ori eu mereu am simtit dimpotriva.

Am crezut ca stiu totul despre actor,despre artist si arta.Defapt nu stiu nimic.Abia astazi am simtit ca sunt straina din cale afara.Domeniul,pasiunea ,singurul sens al vietii mele ma tradeaza in felul cel mai cumplit: nestiinta.Ciudat este ca m-am simtit sigura mereu pe mine ,acum ma simt lipsita de...ceva.

Adesea imi spun(chiar si artistii) ca actorul bun este cel ce joaca cu pasiune,cu naturalete,cel care simte.Eu simt!Dar uneori ma-ntreb daca chiar asta este simtirea corecta? Daca nu simt la fel ca ceilalti? Cine sunt eu defapt si de ce simt diferit? Sau oare simt ca toti ceilalti? Sau ..nu simt? 


vineri, 3 februarie 2012

My oblivion

Am sa debutez cu ceva simplu si placut mie.
   Astor Piazzolla este unul dintre favoritii mei.Este un muzician argentinian ,compozitor si un virtuoz instrumentist la bandoneon;este cel care a revolutionat muzica de tango! 
Imi simt renasterea in linistea muzicii lui.



Aici am mai gasit un tip de "oblivion" ( Un trio la Howard Community College din Columbia )

La vioara: Ae-Young Sun
La pian: Jeong-Yoon Choi
La violoncel: Yoon Nah Cho


Sper sa va incante cum ma incata si pe mine!!