Astazi voi vorbi. Sunt aproape sigura ca ar trebui sa ma aflu undeva in incaperea intunecoasa a universului meu liric, cu al meu creion ros si s-astern gand cu gand pe foi. Am devenit involuntar cum bine-mi dau seama in momentul de fata, un alt membru Steriu, apropos de "Calea Victoriei"(cea mai recenta scriere citita,inteleasa,simtita). Dar nu de victorii,glorii,Ozuni si Sabine vreau sa vorbesc. In fond, nu vreau sa vorbesc. Vreau sa scriu "demonul ce vrea sa fie spus".
Stiu ceva ce n-ar trebui sa-mi scape asa de repede deoarece astept o clipa de constientizare serioasa.
As pune ramasag indata ca de-ar fi sa fie acum un individ ce-si cere cu ardoare moartea ar fi condamnat mai degraba pentru ca are tentative de a ameninta falsa buna stare a celorlalti decat pentru faptul ca-si ameninta fiinta in toate repulsia ei interioara. Ironic,nu? Nu! E cat se poate de firesc pentru sobolanii lipsiti de tact. De aici se identifica limpede dezgustatoarea lor comoditate ce se cere cu aerul sau diafan sa fie auzita.Probabil de acei diletanti ai zilelor noastre. Eram la moarte. Asadar, vad limpede ,aflandu-ma in toate capacitatile mele mintale, ca viata e epuizabila. Nu stiu ce-i mai cu haz: ca tocmai am spus ca ma aflu in toate capacitatile mele mintale sau ca viata e epuizabila. Intocmai. Probabil eu sunt epuizabila, iar viata nu-i decat...sa fie, n-are decat! Subreda sunt,nu zic...De-ar fi acum sa dureze!
Ma intreb cum sunt acei oameni care sunt absolut constienti de sentimentul mortii,neaflandu-se pe pragul acesteia. Suna a sinucidere. Dar chiar si prin perspectiva acestei idei, aparent macabra, ne putem identifica nebunia glorioasa. Sinuciderea e un act...De fapt, se petrece intr-un singur act, dupa care urmeaza cortina. Cu privire la aceasta actiune, conceptiile se-mpart in multe,nenumarate,infinite "crengi de ramificare sofista". Ma-ntreb ce-ar spune Platon despre.Mai mult decat atat...Aristofan! Ar crea un subterfugiu inocent imbibat in teorii fine,adaptate la mentalitatea unei societati fara drept de suveran. Nu, n-ar merita o notiune antica sa fie nimicita in desertaciune.
Moarte.
In tot sensul ei claustrofobic, comprimant, gasesti ,fara-ndoiala, linistea. Nu-i loc de exaltare sau "betie de cuvinte". E loc doar de fantasme ale noptii ce ucid si cel mai mic zgomot intrezarit.
E foc si cenusa in acelasi timp. Si toata scoarta peretelui sufletului tau se pierde intr-un apus de veghe.
Se asteapta. Poate se va trezi nerodul acestui vacarm invizibil...
