E un mister aparte aici ce ma leaga de autenticitatea simturilor,si-mi port asa mereu o simulare a vointei care sa ma faca sa reactionez spontan la perceptiile mele libere.E sau nu oare o atasare de realitatea mea? Caci,sincer,astazi mi s-a spus ca traiesc in realitatea tuturor,dar nu prea am deplina incredere in asta;eu simt ca traiesc in realitatea mea,unde proiectia ideilor celorlalti nu au efect asupra ei;pe cand in 'realitatea celorlalti' haosul este prezent mereu,atat in minte cat si in exterior.Ei se cred sinceri si atotputernici cu teoriile lor despre viata,inventand logica sensului si a nonsensului,dar lor le pasa de simplitatea lucrurilor care sta la baza oricarei ipoteze, nesituand aici si complicitatea gandirii lor despre Tot. Totul meu sunt eu,pentru ca eu port viata mea,nu ei.Ei ,cei care-i zaresc , nu ma simt pe mine,ei simt doar ideea mea ,un amestec cu experienta lor de a simte,si asta ma face trist,pentru ca atunci simtirea nu s-ar mai putea simti pe deplin...
Venus!
Tabloul ei imi da tacerea si-mi absoarbe zgomotul,raman fara glas ,deci nu mai am niciun motiv sa-mi aud vocea,caci ea deja e pe un taram pustiu .





