marți, 28 februarie 2012

Pe dosul realitatii

Vreau sa abuzez de spiritul meu si sa-mi sintetizez asa,deodata,simtirile!Procesul meu launtric ,in sfarsit,si-a gasit ordinea iar haosul isi cauta refugiu prin praful trecutului.Uneori,simteam ca dragostea va fi antidotul crizelor mele interioare,dar sunt eu insami,da eu;fiinta mea m-a ajutat si ma iubesc pentru faptul ca pot sa realizez aceasta iubire de sine!
E un mister aparte aici ce ma leaga de autenticitatea simturilor,si-mi port asa mereu o simulare a vointei care sa ma faca sa reactionez spontan la perceptiile mele libere.E sau nu oare o atasare de realitatea mea? Caci,sincer,astazi mi s-a spus ca traiesc in realitatea tuturor,dar nu prea am deplina incredere in asta;eu simt ca traiesc in realitatea mea,unde proiectia ideilor celorlalti nu au efect asupra ei;pe cand in 'realitatea celorlalti' haosul este prezent mereu,atat in minte cat si in exterior.Ei se cred sinceri si atotputernici cu teoriile lor despre viata,inventand logica sensului si a nonsensului,dar lor le pasa de simplitatea lucrurilor care sta la baza oricarei ipoteze, nesituand aici si complicitatea gandirii lor despre Tot. Totul meu sunt eu,pentru ca eu port viata mea,nu ei.Ei ,cei care-i zaresc , nu ma simt pe mine,ei simt doar ideea mea ,un amestec cu experienta lor de a simte,si asta ma face trist,pentru ca atunci simtirea nu s-ar mai putea simti pe deplin...
Ieri si maine ma leaga de astazi,ma supun legilor existente,deci "astazi" esti doar al meu,fara sa-mi dicteze altcineva si fara sa-mi fure "astazi"-ul al meu,e doar al meu!

Venus!

Tabloul ei imi da tacerea si-mi absoarbe zgomotul,raman fara glas ,deci nu mai am niciun motiv sa-mi aud vocea,caci ea deja e pe un taram pustiu .

Tacere in lume

Ti se pare ciudat cand nu mai planuiesti si traiesti pur si simplu? Adica,nu traiul obisnuit cu griji si alte preocupari ce nu tin de existenta,ci pur si simplu contemplarea simpla a spatiului tau,o mica privire peste lume...Caci, sa realizezi ca e asa frumos ce te inconjoara e mare lucru,nu-i doar o senzatie usoara,pentru ca e greu de simtit,intai din cauza barierelor si a limitelor dificil de indepartat...Va las sa contemplati tacerea...

Si o poezie frumoasa sa va inmiresmeze sufletul ...

Deşert e tot ce vede semeţul ochi supt soare
Şi nu e fericire deplină pre pământ;
Un vis e ce-amăgeşte fiinţa muritoare
Din oara când se naşte şi până la mormânt!
Văzutu-s-a om cândva să zică l-a sa moarte:
“Mă duc cu bucurie, c-am fost şi-s fericit”?
Un rege-a stat în lume, a cărui rară soarte
La altul în natură cu greu a mai zâmbit;
Şi iată că el singur a scris cu-amărăciune,
Târât de-a lumei valuri, ce turbă ne-ncetat:
“Nimic supt cer statornic, ci tot deşărtăciune,
Deplină fericire supt soare n-am aflat!”
Un tată se sileşte s-adune-averi în lume
Încungiură oceanuri cu mii nefericiri,
Când fiu-i se răsfaţă văzând că are sume
Ce pot să corespundă la oarbele-i simţiri!
Un jude calcă legea, cu scop să mulţămească
Desfrâul unei patimi de care-i subjugat;
În urmă dă prinoase, cu scop să amuţească
Simţirea conştiinţei ce-l mustră ne-ncetat.

( O privire peste lume, Andrei Muresan )

sâmbătă, 4 februarie 2012

Neasteptate chemari

Astazi mi s-a prezentat ceva cu adevarat strain. Ceva ce n-as fi crezut ca s-ar  intampla vreodata.Pentru prima oara in viata m-am simtit necunoscuta si pierduta in personajul meu.
A fost o senzatie stranie , aparent linistita,dar in gandul meu s-a revoltat cumplit,zbatandu-se,iar constiinta mea mi-a spus: " De ce,ca doar tu crezi in ceea ce faci,de ce ai patit astfel?"  Se nascuse un mister in mine in clipa cand am atins starea respectiva, cu timpul, revenind in "tacerea" miscarii si a repetitiilor , firul a decurs ca intotdeauna,dar de data aceasta aveam un nod in gat: puteam sa jur ca imi doream senzatia de dinainte si acum brusc mi se furase sansa s-o mai intampin in fiinta mea.

M-am gandit ca poate fi orice,o alta traire de a mea ce-si cauta taramul amintirilor.Sa fi fost strapunsa de adevarata pasiune? Nu stiu,ar insemna ca pana acum n-as fi avut vreo stare de multumire din partea personajului meu,ori eu mereu am simtit dimpotriva.

Am crezut ca stiu totul despre actor,despre artist si arta.Defapt nu stiu nimic.Abia astazi am simtit ca sunt straina din cale afara.Domeniul,pasiunea ,singurul sens al vietii mele ma tradeaza in felul cel mai cumplit: nestiinta.Ciudat este ca m-am simtit sigura mereu pe mine ,acum ma simt lipsita de...ceva.

Adesea imi spun(chiar si artistii) ca actorul bun este cel ce joaca cu pasiune,cu naturalete,cel care simte.Eu simt!Dar uneori ma-ntreb daca chiar asta este simtirea corecta? Daca nu simt la fel ca ceilalti? Cine sunt eu defapt si de ce simt diferit? Sau oare simt ca toti ceilalti? Sau ..nu simt? 


vineri, 3 februarie 2012

My oblivion

Am sa debutez cu ceva simplu si placut mie.
   Astor Piazzolla este unul dintre favoritii mei.Este un muzician argentinian ,compozitor si un virtuoz instrumentist la bandoneon;este cel care a revolutionat muzica de tango! 
Imi simt renasterea in linistea muzicii lui.



Aici am mai gasit un tip de "oblivion" ( Un trio la Howard Community College din Columbia )

La vioara: Ae-Young Sun
La pian: Jeong-Yoon Choi
La violoncel: Yoon Nah Cho


Sper sa va incante cum ma incata si pe mine!!