marți, 29 ianuarie 2013

In trecere.


Mă-ntreb. 
Când timpul a lăsat să-mi ies 
Cu sufletul afară, 
Şi cerul, 
Şi binecuvântatul ochi 
A cunoscut venirea pământească; 
Mă-ntreb. 
Eu înainte, 
Searbădă, 
Şi pală foarte, 
Curgeam tot în anostul 
Cuib de moarte? 
Bătu o clapă. 
Şi se lăsă lumina slabă. 
S-a dezgheţat de sub pământ 
Cu aripi, 
O umbră devenind; 
Descâlcindu-se-n plămâni, 
Născu suspinul, 
Nici palid, 
Nici ferice, 
Străfulgerând în pieptul său, 
Vibrând - un rob împins din ruinele onirice. 
Atunci, Celui ce dirijă 
Ceasul, 
Fu degrabă-mpins 
Spre unde-o rază se hrănea 
Şi se născu apusul; 
Mă-ntreb. 
Când tot se lasă stins, 
În şoapta celui ce se văită. 
Când totul prinde gust 
Şi totu-i frică, 
Şi nu mai este cer, 
Iar glasul meu inert 
Nu se mai mişcă, 
Şi pâlpâirea-i oarbă, 
Şi petele-mi îngheaţă, 
Curgeam tot în anostul 
Cuib de viaţă? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu