Pentru că are ritm de gingășie, și amintire
Și sunt culori de vindecare.
În orele ce-au sensul visului,
Gândesc că poate-s ale mele.
Și are pe ochi secrete ce pot fi aproape decelabile;
E ușor de închipuit că este singur,
Și abrupt în tot destinul inefabil,
Dar eu sunt oare mai puțin îndepărtată-n solitudine?
Nu-s oare eu crăpată laolaltă de furtună,
Și viețuiesc și oarbă, și lată-n agonie,
Iar tot ce plin putea să-nsemne, e astăzi porțiune dintr-un gol ?
Am tot căzut de-atunci în maladie, și-aproape că-s neom,
Eu, sigilată-n cușca nebuniei, m-am răsturnat din drumul meu,
Să-mi pot din nou găsi o amintire, căci nu mi-e dat să-ți las
În vânt mierea de pe buze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu