vineri, 25 ianuarie 2013

Parfum ciudat de nebunie?

Nici atunci, 
Sub stigmatul unor nuanţe opace 
De simţire, 
În nevoia oarbă de a te mai uita, 
N-a fost o clipă-n care 
Ochii mi s-au încleştat 
Şi să te-inund, 
Încet, 
În mine. 
Nici mai târziu, 
Când timpul mi se aşeză la piept, 
Şi-n mângâieri de resemnare, 
M-au încercat asfixieri , 
N-a fost o clipă-n care 
Vânjoasa patimă 
S-aprindă lampe sfâşiate, 
De venin, 
În mine.

4 comentarii:

  1. Timpul nu diminuează suferința. Ne adaptăm la suferința constantă. Ne dezvoltăm un mic antidot, crește imunitatea față de suferințe similare. Durerea rămâne aceeași... Am să învăț cea mai frumoasă poezie a ta, pe de rost : ))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E frumos ce spui. ( mai ales in ultima parte,hi,hi!) In prima parte, ma mai gandesc. Inca n-am stors timpului toata seva necesara ca sa stiu cu certitudine. ;)

      Ștergere
  2. Sublim,da! Ai ceva aparte. Îmi place :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur nespus. Iti multumesc din suflet, poeta Sabina! ;-)

      Ștergere